Mă numesc Narcisa și vreau să împărtășesc că am pășit în lumea coachingului dintr-o dorință sinceră de a-i ajuta pe ceilalți — fără să știu că, pe acest drum, aveam să mă întâlnesc cu mine însămi. M-am înscris în academie cu inima plină de intenții bune, convinsă că voi învăța cum să fiu un sprijin pentru ceilalți. Dar în fiecare modul, în fiecare întrebare pusă, am început să privesc spre interior și a durut. Am învățat, poate pentru prima dată cu adevărat, că sunt suficientă. Că nu am nimic de demonstrat, că iubirea, în forma ei cea mai curată, nu vine din validarea celor din jur, ci din propria acceptare. Că adevărata schimbare nu începe în afara mea, ci în spațiul dintre gândurile mele — acolo unde tăcerea ego-ului, a judecății și criticii gratuite, nesolicitate, lasă loc încercării și smereniei. Și lumea din jurul meu s-a schimbat. Nu pentru că oamenii au devenit alții, ci pentru că eu am început să văd altfel. M-au însoțit întrebări grele: “Dacă aș fi acționat acum doi ani, unde eram astăzi?”; “Ce este, de fapt, fericirea?”; “Ce ne ține împreună, când am devenit colegi de apartament iar emoțiile care îmi aduceau bucurie, au dispărut?”. La unele întrebări încă mai caut răspunsuri. Ce am învățat în coaching? Să nu mă mai tem să le caut și să le las să iasă. Iar astăzi, ca life coach, nu ofer soluții, ofer spațiu. Spațiu pentru reflecție, pentru întrebări, pentru curaj, pentru tine, așa cum ești acum. Pentru că nu trebuie să fii altcineva ca să fii demn de iubire, de sens, de un nou început, ci doar să alegi să fii tu!

Te-ai regăsit în povestea mea? Hai să ne cunoaștem. Poate e începutul unei noi povești – a ta.